Prezentul act reglementează condițiile și regulile de prelucrare a datelor cu caracter personal de către site-ul liofilizat.ro (în continuare denumită site web, site sau pagină de web).
Operatorul și proprietarul Site-ului este (denumit în cuprinsul prezentului drept Operator):
Miracol Ardelean SRL, persoană juridică română, cu sediul în Jud. harghita, sat porumbenii mici com. porumbeni, porumbenii mici, nr.73, camera 1, înregistrată la ORC sub nr. J19/281/2017, CUI: 37442095, email: liofilizat.ro@gmail.com
Operatorul
respectă și acordă o importanță deosebită protecției datelor Dvs.
personale, pentru că respectăm principiul vieții private și al
transparenței prelucrării datelor cu caracter personal. De aceea
societatea noastră depune toate eforturile necesare pentru asigurarea
unui nivel adecvat al protecţiei.
Operatorul urmărește conformarea
tuturor prevederilor legale în vigoare cu privire la protecția datelor
cu caracter personal, astfel respectăm prevederile Regulamentului UE
2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor
date, precum și prevederile Legii 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri
de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter
personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a
Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Din
acest motiv depunem toate eforturile ca prin prezenta Politică de
confidențialitate să vă explicăm inteligibil și clar modul în care
societatea noastră vă colectează, stochează, prelucrează, transmite,
transferă informațiile privind datele Dvs. cu caracter personal.De
asemenea, este important să verificaţi frecvent actualizările Politicii
de confidenţialitate. Cea mai recentă versiune a Politicii de
confidenţialitate va fi întotdeauna disponibilă aici. Puteţi verifica
„data intrării în vigoare” postată în partea superioară pentru a afla
când a avut loc ultima actualizare a Politicii de confidenţialitate.
Vă
rugăm, să citiți Politica de confidențialitate cu atenție, pentru a fi
informat despre prelucrările datelor Dvs. cu caracter personal și
drepturile Dvs. în legătură cu acestea.
Cine suntem?
Societatea, în calitate de operator de date cu caracter personal poate fi identificată conform datelor mai sus arătate.
În
cazul în care aveți orice întrebări, nelămuriri în legătură cu Politica
noastră de confidențialitate vă invităm să ne scrieți la adresa de
e-mail liofilizat.ro@gmail.com, unde vă stăm la dispoziție și vă răspundem cu plăcere.
Principiile prelucrării datelor cu caracter personal
Datele cu caracter personal colectate vor fi:
• prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată („legalitate, echitate și transparență”);
•
colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și nu sunt
prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri
(„limitări legate de scop”);
• adecvate, relevante și limitate la
ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate
(„reducerea la minimum a datelor”)
• exacte și, în cazul în care este necesar, vor fi actualizate („exactitate”);
•
păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o
perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în
care sunt prelucrate datele („limitări legate de stocare”)
•
prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu
caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate
sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării
accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice
corespunzătoare („integritate și confidențialitate”).
Ce înseamnă date cu caracter personal?
Potrivit
definiției Regulamentului UE 2016/679 privind protecția persoanelor
fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și
libera circulație a acestor date:
"date cu caracter personal"
înseamnă orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau
identificabilă ("persoana vizată"); o persoană fizică identificabilă
este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în
special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume,
un număr de identificare, date de localizare, un identificator online,
sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale
fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau
sociale.”operator de date” înseamnă conform art. 4 din Regulamentul
general privind protecția datelor, persoana fizică sau juridică, care,
singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de
prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și
mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul
intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia
pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern ”persoana
împuternicită de operator” înseamnă persoana fizică sau juridică, care
prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului.
Ce date cu caracter personal prelucrăm, cu ce scop și pe baza cărui temei legal?
1. Date solicitate la înregistrarea pe site-ul liofilizat.ro
În
cazul în care doriți să cumpărați produsele oferite de magazinul
on-line, Vă solicităm să ne furnizați următoarele informații valide,
corecte pentru a putea procesa Comanda, a putea livra produsele: nume,
prenume, număr de telefon, adresa de e-mail, adresă de livrare. Temeiul
legal: Consimțământul Dvs. exprimat în mod neechivoc și expres.
Ne
asigurăm că aveți o opțiune simplă de a vă putea retrage consimțământul
în orice moment, prin dezabonare și puteți să ne semnalați opoziția la
prelucrarea datelor Dvs. sau orice alte fel de întrebări, probleme la
adresa de e-mail:liofilizat.ro@gmail.com sau pe fereastra specială afișată în acest scop în Site.
2. Date solicitate la efectuarea unei comenzi, respectiv pentru facturare
În
cazul în care doriți să utilizați serviciile paginii de web, respectiv
de a achiziționa produsele aferente magazinului nostru online, după
alegerea produsului dorit conform regulilor descrise în cadrul
Termenelor și condițiilor, va trebui să ne furnizați următoarele
informații valide, corecte pentru a putea finaliza și livra comanda:
nume, prenume, adresă de e-mail, adresă de livrare (țară, localitate,
adresă, județ), număr de telefon.
Temeiul legal: Consimțământul Dvs.
exprimat în mod neechivoc și expres, prin bifarea căsuței speciale din
momentul înregistrării contului de utilizator și efectuării unei
comenzi, precum și obligația legală a societății noastre de a întocmi
unele documente fiscale.
Ne asigurăm că aveți o opțiune simplă de a
vă putea retrage consimțământul în orice moment, prin dezabonare și
puteți să ne semnalați opoziția la prelucrarea datelor Dvs. sau orice
alte fel de întrebări, probleme la adresa de e-mail:liofilizat.ro@gmail.com sau pe fereastra specială afișată în acest scop în Site.
3.
Tipul, felul, denumirile și cantitățile produselor comandate: aceste
date vă sunt solicitate pentru ca acestea să poate fi livrate în mod
complet.
Temeiul legal: îl constituie obligația de a executa contractul, adică de a îndeplini comanda de livrare.
4. Date speciale colectate în cursul utilizării Site-ului
•
informații despre computerul dvs. si despre vizitele si utilizarea
acestui site web (inclusiv adresa dvs. IP, locația geografică, tipul și
versiunea browserului, sistemul de operare, sursa de recomandare, durata
vizitei, vizualizările de pagină și căile de navigare ale site-ului);
•
informațiile pe care ni le furnizați la completarea formularului de
contact. Temeiul legal al prelucrării este consimţământul dumneavoastră,
exprimat expres și neechivoc. Ne asigurăm că aveți o opțiune simplă de a
vă putea retrage consimțământul în orice moment, prin dezabonare și
puteți să ne semnalați opoziția la prelucrarea datelor Dvs. sau orice
alte fel de întrebări, probleme la adresa de e-mail:liofilizat.ro@gmail.com
Perioada de retenție a datelor cu caracter personal
Societatea
noastră vă reține datele cu caracter personal atâta timp cât este
necesar pentru îndeplinirea scopului pentru care au fost furnizate,
adică până când procedura de vânzare a produselor este finalizată.
În
cazul datelor cu caracter personal pe care le stocăm și prelucrăm
pentru îndeplinirea unor cerințe legale, cum ar fi datele necesare
facturării, acestea vor fi stocate pentru o perioadă de 10 ani de la
emiterea facturii, conform prevederilor legislației române în vigoare.În
cazul datelor cu caracter personal pe care ne furnizați pe bază de
consimțământ, acestea vor fi stocate și prelucrate până la data în care
vă retrageți consimțământul cu privire la colectarea și prelucrarea
datelor Dvs. cu caracter personal.
În cazul în care doriți să vă
retrageți consimțământul cu privire la furnizarea datelor Dvs. cu
caracter personal, vă puteți exercita oricând acest drept, trimiţând un
e-mail la următoarea adresă liofilizat.ro@gmail.com
Partajarea datelor cu caracter personal
Este
posibil să dezvăluim informațiile obținute de la Dvs. cu următorii
destinatari, persoane împuternicite de operator, în măsura în care este
necesar:
- Reprezentanții societății noastre, însărcinate cu gestionarea și administrarea paginii de web și a comenzilor
-
dezvăluim datele Dvs. cu caracter personal altor entități, inclusiv dar
fără a se limita la autorități, organe de urmărire și cercetare penală,
instanțe de judecată, pentru a ne îndeplini obligațiile legale, pentru a
ne proteja drepturile, proprietatea sau siguranța societății
- societății de curierat sau poștal, care efectuează livrarea produselor comandate de Dumneavoastră
- Societatea care stochează datele: Miracol Ardelean SRL
- Societatea care operează serviciul de plăți Netopia Payments
-
societatea de contabilitate cu care lucrează societatea noastră.
Confidențialitatea datelor Dvoastră este asigurată prin contractul de
prestări servicii încheiat cu această societate.
Serviciul noastre poate utiliza pluginuri („Pluginuri”).
Atunci
când utilizaţi un Serviciu care conţine Pluginuri, informaţiile pot fi
transferate direct de pe dispozitivul dvs. către operatorul reţelei de
socializare. Noi nu avem nicio influenţă asupra datelor colectate de
Plugin. Dacă sunteţi conectat la o reţea de socializare, modul în care
utilizaţi Serviciul nostru poate apărea în contul dvs. din reţeaua de
socializare. Dacă interacţionaţi cu Pluginurile, de exemplu, făcând clic
pe „Îmi place”, „Urmăreşti” sau „Distribuie” ori dacă introduceţi un
comentariu, aceste informaţii vor apărea automat în profilul dvs. de pe
reţeaua de socializare.
Chiar dacă nu sunteţi conectat la un cont pe
o reţea de socializare, este posibil ca Pluginul să transmită adresa
dvs. IP către operatorii reţelei de socializare. Aveţi în vedere acest
lucru atunci când utilizaţi Serviciile noastre.
Asigurarea siguranței și a confidențialității informațiilor Dvs.
Societatea
operatoare a magazinului online depune toate eforturile pentru a vă
prelucra datele cu caracter personale respectând confidențialitatea
acestora, și a trata toate informațiile obținute de la Dvs. în condiții
de siguranță. Astfel, Societatea noastră a luat toate măsurile
corespunzătoare, tehnice, fizice și organizatorice pentru a asigura
stocarea și prelucrarea datelor cu caracter personal și in condiții de
siguranță, și pentru a ne conforma prevederilor Regulamentului UE
2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor
date. Totuși, trebuie să aveți în vedere, ca deși luăm toate măsurile
rezonabile pentru a vă proteja informațiile, nicio pagină de internet,
nicio transmisiune pe internet, niciun computer și nicio conexiune
wireless nu sunt niciodată complet sigure. Astfel, Dvs. accesați pagina
noastră de internet, utilizați serviciile noastre și ne furnizați datele
Dvs. cu caracter personal pe propria responsabilitate.
Transferul datelor cu caracter personal
Datele
cu caracter personal pot fi transferate în afara Zonei Economice
Europene, în cazul în care pagina noastră de internet sau aplicația va
utiliza servicii Google, Facebook, etc. și alte servicii care pot stoca,
transfera datele de ex. în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie
Pagina noastră de internet nu are niciun acces cu privire la stocarea,
prelucrarea datelor cu caracter personal de către aceste furnizori de
servicii, însă depune toate eforturile pentru a obţine garanţiile
necesare protecţiei datelor cu caracter personal conform prevederilor
legale. La momentul adoptării prezentei societatea noastră nu transferă
date cu caracter personal în afara Zonei Economice Europene.
Drepturile Dvs. în legătură cu datele cu caracter personal
Dvs.
beneficiați, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 2016/679
privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, de
următoarele drepturi:
a. Dreptul de a fi informat (art. 12-13): -
aveți dreptul de a fi informat referitor la detaliile informațiilor Dvs.
pe care le colectăm și prelucrăm, inclusiv cu privire la categoriile de
date colectate, scop, destinatari, transfer.
b. Dreptul de a
rectifica datele ( art.16): - aveți dreptul să ne solicitați
rectificarea oricăror informații care sunt inexacte sau eronate
c.
Portabilitatea datelor (art. 20): -Aveți dreptul de a primi datele
dumneavoastră personale pe care ni le-ați furnizat, iar în cazul în care
este fezabil din punct de vedere tehnic, să solicitați ca noi să
transmitem datele dumneavoastră personale (pe care ni le-ați furnizat)
unei alte organizații. Aveți dreptul să primiți datele dumneavoastră
personale într-un format structurat, folosit în mod curent și care poate
fi citit automat. Dreptul dumneavoastră de a primi datele dumneavoastră
personale nu trebuie să aibă un efect negativ asupra drepturilor și
libertăților altor persoane. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă o
transmitere a datelor dumneavoastră personale unei alte organizații
implică, de asemenea, transmiterea datelor personale altor persoane
(care nu își dau consimțământul pentru acest transfer).
d. Dreptul
de acces la date (art.15): aveți dreptul să solicitați acces la datele
Dvs. pe care le colectează și prelucrează Societatea noastră
e.
Dreptul de restricționare a prelucrărilor (art.18): aveți dreptul de a
solicita restricționarea prelucrării a anumitor date, în măsura în care
- Dvs. contestați exactitatea datelor, pe o perioadă care ne permite verificarea corectitudinii datelor;
-
prelucrarea este ilegală, iar Dvs. vă opuneți ștergerii datelor cu
caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
-
operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul
prelucrării, dar Dvs. solicitați pentru constatarea, exercitarea sau
apărarea unui drept în instanță; sau
- Dvs. v-ați opus prelucrării
(altele decât cele de marketing direct), pentru intervalul de timp în
care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează
asupra celor ale persoanei vizate.
f. Dreptul de a fi uitat (art.17):
puteți beneficia fără întârzieri nejustificate, („dreptul de a fi
uitat”), în cazul in care se aplică unul dintre următoarele motive:
- acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
- în cazul în care este retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
- în cazul în care persoana vizată se opune prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze;
- în cazul în care datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
- în cazul în care datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;
-
datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea
de servicii ale societății informaționale menționate la art. 8 alin. (1)
al Regulamentului DGPR
- Conform prevederilor legale, pentru
îndeplinirea acestei cereri condițiile sunt următoarele: prelucrăm
datele dumneavoastră personale, si dacă datele personale nu mai sunt
necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate,
cu excepția cazului în care datele sunt necesare: pentru exercitarea
dreptului la liberă exprimare și la informare; pentru a ne conforma unei
obligații legale pe care o avem, în scopuri de arhivare în interes
public, științific sau pentru studii istorice sau în scopuri statistice;
sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în
instanță.
g. Dreptul la obiecție: Acolo unde prelucrarea nu se
bazează pe consimțământul dumneavoastră, ci pe interesele noastre
legitime sau pe cele ale unei terțe părți, puteți obiecta în orice
moment la prelucrarea datelor dumneavoastră personale din motive legate
de situația dumneavoastră particulară. În acest caz nu vom mai prelucra
datele dumneavoastră personale, cu excepția cazului în care (i) putem
dovedi motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care
prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dumneavoastră
sau (ii) sau în cazul în care scopul este constatarea, exercitarea sau
apărarea unui drept în instanță. Dacă obiectați la prelucrare, vă rugăm
să specificați dacă doriți, de asemenea, ca datele dumneavoastră
personale să fie șterse, în caz contrar noi doar le vom restricționa.
Puteți obiecta întotdeauna la prelucrarea datelor dumneavoastră
personale în scop de marketing întemeiat pe interesul nostru legitim,
oricare ar fi motivul dumneavoastră. Dacă marketingul s-a bazat pe
consimțământul dumneavoastră, vă puteți retrage consimțământul.
h.
Dreptul de a se opune la profilări (art. 21) aveți dreptul de a nu face
obiectul unei decizii de profilare atunci când aceasta se bazează pe
prelucrarea automată.
Pentru a beneficia de oricare dintre drepturile menționate mai sus, ne puteți trimite solicitarea la adresa de e-mail: liofilizat.ro@gmail.com.
Dvs. beneficiați și de dreptul de a formula plângere către societatea noastră la adresa Jud. harghita, sat porumbenii mici com. porumbeni, porumbenii mici, nr.73, camera 1
și/
sau prin scrisoare trimisă la sediul societății noastre identificată în
preambulul Politicii de confidențialitate, sau către Autoritatea
Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în
cazul în care considerați că este necesar și / sau considerați că orice
prelucrare a datelor Dvs. cu caracter personal încalcă în orice mod
legislație în vigoare.
i. Dreptul de a depune o plângere
În cazul
în care sunteți nemulțumit cu modul de prelucrare a datelor Dvs. cu
caracter personal, sau dacă considerați că s-a încălcat prin vreun mod
legislația cu privire la protecția datelor cu caracter personal puteți
să ne adresați o plângere la sediul societății menționat în prezenta
Politică de confidențialitate, sau puteți să depuneți plângerea la
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter
Personal, adresa B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod
poștal 010336, București, România număr telefon +40.318.059.211
+40.318.059.212, fax +40.318.059.602 e mail: anspdcp@dataprotection.ro